După ce a șocat cu prestanța impunătorului XC90, model ce a inaugurat semnătură luminoasă botezată ”ciocanul lui Thor”, și a uimit cu finețea lui XC60, Volvo abordează, în premieră, și segmentul SUV-urilor sub-compacte premium cu XC40. Audi Q2, Mini Countryman, BMW X1 și Mercedes GLA au de ce să se teamă.

New Volvo XC40 - exterior

Volvo XC40 este construit pe platforma modulară CMA, care va sta la baza tuturor modelelor viitoare ale seriei 40, inclusiv cele complet electrice, ce vor fi dezvoltate în colaborare cu Geely, pentru a optimiza costurile. Dacă design-ul exterior pare o reducere la scară reușită a fratelui său puțin mai mare, Volvo XC60, SUV-ul urban este singurul care poate fi comandat cu o caroserie în două culori. Iar cam aceeași rețetă a fost aplicată și la interior, unde accentul a fost pus pe nivelul de personalizare. Designul interior ingenios oferă șoferilor modelului XC40 mai multe spații funcționale pentru depozitare la nivelul ușilor, sub scaune, un loc special pentru telefoane cu încărcare wireless, un cârlig pliabil pentru genți mici și un coș pentru gunoi detașabil în consola tunel.

New Volvo XC40 - interior

În ceea ce privește tehnologiile, cei trei ”frați”, XC90, XC60 și XC40, împart aproape totul, ceea ce însemnă că ”mezinul” este unul dintre cele mai bine echipate SUV-uri premium de mici dimensiuni disponibile pe piață. Funcționalitățile de siguranță și asistență a șoferului de la bordul lui XC40 includ sistemele Volvo Pilot Assist, City Safety, Run-off Road protection and mitigation, alerte cu suport la frânare Cross Traffic și cameră 360° care ajută șoferii să manevreze mașina către un loc îngust de parcare.

La început, Volvo XC40 va fi disponibil cu două motorizări de 2.0 litri: diesel D4 / 190 CP diesel sau T5 pe benzină de 254 CP. Ambele sunt cuplate la transmisii automate și dispune de tracțiune integrală. Ulterior, suedezii vor include o versiune hibrid, Drive-E, una 100% electrică și un motor convențional mai mic, în trei pistoane.

LĂSAȚI UN MESAJ