În istoria de 40 de ani a Renault în segmentul compactelor cu motor față și portbagaj, Megane Sedan este o poveste în 4 episoade. Face parte dintr-o familie trainică și sănătoasă, alături de Estate și Hatchback. Gusturile nu se discută, fiecare cu slăbiciunea lui.

Renault 12 alias Dacia 1300. Versiunea de curse Gordini a făcut legea în lumea raliurilor

renault-12

Renault 9 a impresionat atât de mult în 1982 încât a primit titlul Car of the Year. A fost printre puținele modele Renault care au traversat oceanul, pe piața americană numindu-se Renault Encore.

renault 9

Renault 19 Chamade – Un model inconfundabil, după ce a intrat în dotarea Poliției Române la începutul anilor ’90.

renault 19 chamade

Renault Megane I si Renault Megane II au avut si ele versiuni sedan, mai ales pentru tarile emergente si din Europa de Est, unde sensibilitatea clientilor pentru portbagajul cu capac este, traditional, mare.

Renault Fluence – Odata cu Megane III, francezii au decis disocierea sedan-ului de Megane, dând naștere Fluence-ului. Produs în Turcia, la standarde mai putin riguroase și netestat Euro NCAP, ca restul familiei, Fluence-ul n-a mai avut însă succesul primelor două generații Megane sedan.

renault fluence

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ