Porsche introduce o nouă doză de adrenalină la IAA 2017, prezentând 911 GT3 Touring, o mașinuță disponibilă exclusiv cu transmisie manuală în șase trepte, care, în locul eleronului fix spate de pe GT3-ul ”obușnuit”, are unul ajustabil, precum cel de pe modelul 911 Carrera. Sub exteriorul său discret se află un motor aspirat natural, de 4.0 litri, preluat din motorsport, care dezvoltă 500 CP și un cuplu de 460 Nm. La schimbări optime ale treptelor de viteză, modelul 911 GT3 cu pachetul Touring accelerează de la 0 la 100 km/ h în 3,9 secunde și atinge o viteză maximă de 316 km/h.

Motorul aspirat natural în șase cilindri este preluat de la modele de curse precum 911 RSR și 911 GT3 Cup. Acesta este cel mai puternic motor aspirat natural cu injecție directă și are cea mai mare cilindree pe care Porsche a dezvoltat-o vreodată pentru un motor boxer cu șase cilindri de serie. Arborele cotit se rotește cu până la 9.000 rpm, ceea ce este cu adevărat extraordinar, chiar și pentru un motor de mașină sport.

Raportul de transmisie al celor șase trepte de viteză este precis adaptat puterii motorului și oferă un caracter sportiv modului de schimbare a vitezelor. O funcție automată a accelerației oferă un sunet palpitant atunci când schimbați viteza într-o treaptă mai joasă. Această funcție este activată prin butonul “Sport” de pe consola centrală, facilitând schimbarea mai dinamică a vitezelor datorită sincronizării mai rapide. Transmisia manuală sport GT transferă puterea prin intermediul unui diferențial cu blocare mecanică și frânare automată (PTV).

Denumirea “Touring” amintește de varianta de echipare a modelului 911 Carrera RS din anul 1973. Chiar și atunci, designul purist al lui 911 și caracteristicile clasice de interior erau elemente cheie. Noul 911 GT3 cu pachetul Touring adoptă și modernizează acest concept. Această variantă este destinată fanilor de mașini sport de înaltă calitate, care apreciază în mod special un aspect discret și plăcerea clasică a condusului.

Pe lângă pachetul Clubsport și gamele de echipare Alcantara, toate opțiunile GT 911 sunt de asemenea disponibile în combinație cu pachetul Touring. Acestea includ caracteristici precum toate culorile exterioare și ale roților, plăcuțele de frână ceramice PCCB, sistemul de ridicare, farurile cu LED, toate variantele de scaune, pachetul Chrono și sistemele audio.

În Germania, modelul 911 GT3 cu pachetul Touring – ca și 911 GT3 –  costă 152.416 EUR TVA inclus, cu opțiunile de echipare specifice țării de unde se comandă.

LEAVE A REPLY