În ciuda DieselGate: Volkswagen a devenit numărul unu mondial, detronând Toyota

0
2148

Cum imaginea puțin șifonată, zeci de milioane de euro plătite drept daune și vânzări cu 2.7% mai mici în Statele Unite, Volkswagen a încheiat cu brio anul 2016, devenind numărul unu mondial.

Vânzările cumulate ale celor 12 mărci de sub umbrela VAG au atins 10.3 milioane de vehicule (+3.8%, față de 2015), în timp ce ansamblul Toyota (Toyota, Lexus, Daihatsu și Hino), “campionul en titre” între 2012 și 2015, nu a reușit să vândă decât 10.18 milioane de unități. Sigur, ecartul este mic, de circa 100.000 de mașini, dar contează mult în contextul scandalului DieselGate, al trucării emisiilor poluante de către VW cu ajutorul unui soft special.

Rezultatul excelent al Volkswagen AG se bazează pe o creșteri importante în China (+12%) și în zona Asia-Pacific (+9.7%). De asemenea, VAG a punctat bine și în Europa, unde a încheiat anul cu +4%.

Pe cea de-a treia treaptă a podiumului a urcat General-Motors, cu circa 9.5 milioane de vehicule vândute (-3,1%, față de 2015).

LĂSAȚI UN MESAJ