Dacia a livrat Duster-ul cu numarul 1 milion fabricat la Mioveni

0
1501
dacia duster

Modelul Duster cu numarul un milion produs la uzina de la Mioveni i-a fost livrat, miercuri, 14 Decembrie 2016, in cadru festiv, lui Dumitru Jianu, din Bucuresti. SUV-ul-record este un model Black Touch 4×4, de culoare Verde Altaï, echipat cu motorul pe benzina de 114 CP. Cheia masinii i-a fost inmanata clientului de catre Hakim Boutehra, Director General Renault Commercial Roumanie.

Condensand atributele specifice marcii Dacia – robustete, spatiu interior generos, excelent raport prestatii/pret, Duster s-a impus, inca de la lansare, pe cele mai exigente piete ale Europei Occidentale, precum Franta, Germania, Marea Britanie sau Elvetia.

Duster reprezinta cartea de vizita a gamei Dacia. Este modelul care a reusit sa impuna marca noastra atat in Romania, cat si in numeroasele tari unde clientii sunt in cautarea unui SUV robust si modern. Sunt incantat sa inmanez azi cheia acestui model aniversar unui client din Romania – leaganul marcii Dacia”, a declarat Hakim Boutehra.

In primele 11 luni ale anului 2016, aproape 6.300 de vehicule Duster au fost livrate clientilor romani, ceea ce plaseaza SUV-ul Dacia pe locul al doilea in clasamentul celor mai vandute modele din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ