Fabrica de anvelope Silvania Zalău, de la ”Epoca de Aur” la producător global

1
4047

În 1977, fabrica de anvelope Silvania din Zalău a luat naștere prin decret prezidenția, iar patru ani mai târziu a început producția de anvelope și camere pentru camioane. Acum, după 16 ani sub umbrela Michelin, unitatea produce aproximativ 130 de modele destinate piețelor din Europa, Africa, Asia și America.

După 40 de ani de activitate și dezvoltare continuă, fabrica de anvelope din Zalău este pe cale să devină singura fabrică Michelin din Europa care va produce noile modele de cauciuri ale grupului destinate segmentului intermediar de preț. Silvania Zalău, care, în ”Epoca de Aur”, producea gume pentru bătrânele Roman-uri, a fost preluată de Grupul Michelin în 2001. A urmat o etapă a dezvoltării sale prin implementarea unor procese inovatoare și industrializarea unor noi produse. Iar aplicarea standardelor stricte de calitate și a metodelor industriale Michelin, alături de investiția în dezvoltarea oamenilor, au contribuit la modernizarea facilității şi au deschis calea către dezvoltare.

În momentul de față, Michelin Zalău Anvelope produce circa 130 de tipuri de cauciucuri de camion, pentru nivelurile inferior şi superior al segmentului de piață intermediar, sub mărcile BFGoodrich, Taurus, Kormoran, Riken, Tigar și Orium, precum și gume Michelin pentru activitățile de inginerie civilă, șantier, minerit, agricultură, și metrou. Iar lucrurile vor merge și mai departe. De asemenea, la Zalău se fabrică și amestecuri de cauciuc și alte produse semifinite.

michelin zalau

Deschiderea spre inovație și rezultatele extrem de competitive ale fabricii de anvelope din Zalău au atras o nouă investiție, de 33 de milioane de euro, a Grupului Michelin. Acest nou proiect de investiții face posibilă producerea de noi modele de anvelope pentru segmentul de piață intermediar. Iar Michelin Zalău Anvelope va deveni singura fabrică Michelin din Europa care va produce noile modele pentru nivelul inferior al segmentului intermediar.

Dezvoltare strategică

După achiziționarea Silvania Zalău în 2001, Michelin s-a dezvoltat pe orizontală, creând un adevărat punct strategic la Zalău, prin construirea ca o investiție green-field a Michelin Zalău Cord, în perioada 2003-2004. Uzina furnizează cord metalic, una dintre cele mai importante componente ale carcasei anvelopei, fabricilor Michelin din întreaga lume, care produc cauciucuri pentru autoturisme şi camioane. În momentul de față, Zalău Cord produce circa 40.000 de tone de cord metalic pe an, 90% mergând la export. Până în 2019, producția de cord va crește cu 50%, în urma unei investiții de 60 milioane de euro.

1 COMENTARIU

  1. Nu subapreciati uzina Silvania la inceputurilor sale !! A fost conceputa si realizata IN TOTALITATE cu tehnologie romaneasca si aproape in TOTALITATE cu cu utilaje proiectete si construite in Romania !!! Fabrica a produs NUMAI anvelope (nu „gume” dragi ziaristi) RADIALE – ALL STEEL carei au fost larg folosite in tara dar „au mers” si la export !! A fost o fabrica BUNA – dovada ca a fost cumparata de Michelin – cae mai mare si TITRATA ! multinationala care produce anvelope ! Pacat ca fabrica de anvelope gigant de la Drobeta T. Severin a fost distrusa de banditii care au devalizat industria de anvelope din Romania !!!

LĂSAȚI UN MESAJ