Unul dintre cele mai spectaculoase concepte de la Salonul Auto de la Frankfurt. Vorbim de un sedan electric, cu funcții complet autonome. În primul rând, creația celor de la Audi nu are nici volan și nici pedale. Mergând mai departe, am descoperit că Aicon duce lipsă de blocuri optice, adică îi lipsesc farurile. În locul lor, conceptul este echipat cu niște proiectoare care îndeplinesc ambele funcții: fază scurtă și lungă. Proiectoarele, în fapt niște display-uri, cu peste 600 de segmente triunghiulare, recreează tridimensional simbolul Audi AI.

Conceptul nu se bazează doar pe aceste proiectoare, el fiind dotat cu sisteme radar și laser pentru a vedea pe unde rulează. Cei din Ingolstadt s-au gândit și la situațiile în care pasagerii din Aicon coboară din acesta pe timp de noapte: o dronă de dimensiuni reduse luminează acestora calea.

img_8307

Dimensiunile lui Aicon sunt 5.444 m lungime, 2.1 m lățime și 1.5 m înălțime. Jantele au dimensiuni generoase, 26 de inch, și ies foarte mult în exterior. Ca și conceptul Audi e-tron Sportback, Aicon are o grilă Singleframe hexagonală inversată.

La interior, Aicon nu are tradiționalul montant B, iar portierele se deschid spre față și, respectiv, spre spate. Geamurile laterale sunt convexe. Conceptul lui Audi oferă doar 4 locuri, iar capacitatea portbagajului este de 660 de litri. Scaunele se pot deplasa cu până la 500 de milimetri. Locul șinelor a fost luat de o platformă cu înălțime variabilă. Scaunele se pot roti la 15 grade, pentru a facilita comunicarea între pasageri, iar tetierele se pot plia și pot deveni cotiere.

Sistemul de propulsie pentru Aicon este integral electric. 4 motoare electrice produc în total 354 CP în timp ce cuplul este de 550 Nm. Autonomia anunțată este de 700 – 800 kilometri, iar mașina poate rula cu o viteză constantă de 130 km/h. Bateria lui Audi Aicon poate fi încărcată până la 80% din capacitate în mai puțin de 30 de minute.

LĂSAȚI UN MESAJ