Este traditie. In fiecare an, Pininfarina face show la standul sau de la Salonul Auto de la Geneva, expunand un concept spectaculos. Iar editia 2017 nu face exceptie. Aducand un omagiu pilotului brazilian Emerson Fittipaldi, carosierul italian a transpus in realitate supercar-ul din lumea jocurilor video Fittipaldi EF7 Vision Gran Turismo.
Masina, care va fi produsa intr-o serie extrem de scurta, a fost dezvoltata impreuna cu HWA, o filiala a AMG, adica a diviziei sport a celor de la Mercedes. Prin urmare, supercar-ul este animat de un V8 bi-turbo de 4.0 litri, care se regaseste in gama Mercedes-AMG, dar puterea lui EF7 nu a fost comunicata.