Pentru a ramane in liga hot-hatch-urilor cu pretentii, condusa de cei 350 CP ai Ford-ului Focus RS, noul Seat Leon Cupra a tras de fiare si a urcat puterea motorului turbo de 2.0 litri la 300 CP (+10 CP) si un cuplu de 380 Nm (+30 Nm) pe puntea fata. Mai mult, versiunea break Leon Cupra ST va dispune de tractiune integrala, 4Drive, si cutie de viteze cu dublu-ambreiaj, DSG.
Atat Leon Cupra, cat si Leon Cupra ST vor fi dotate in serie cu un sistem de conducere semi-autonoma in aglomeratie, ce include asistenta la parasirea benzii, detectarea pietonilor și pilot automat adaptiv. Pentru a pune puterea la sol cat mai eficient, diferentialul autoblocant electronic si sasiul activ sunt la locul lor. Iar pe partea de confort si conectivitate, display-ul sistemului multimedia creste la 8 inch si pe consola centrala se va putea opta pentru un Connectivity Box cu amplificator de antena GSM si incarcator de telefon cu inductie.