Paris 2016: Michelin lansează noile generații de pneuri CrossClimate+ și Pilot Sport 4 S

0
1138
Michelin Pilot Sport 4 S

Mondialul Automobilului de la Paris nu este doar gazda premierelor pe patru roți. Michelin a ales acest eveniment deosebit de important pentru industria auto europeană și nu numai pentru a prezenta noile generații de anvelope CrossClimate+ și Pilot Sport 4 S.

CrossClimate+ este un pneu de tip “all-season”, ce poate fi utilizat atât vara, cât și iarna. Față de CrossClimate, Michelin CrossClimate+ oferă, potrivit producătorului, un control mai bun pe “suprafețele albe” și o motricitate ameliorată pe zăpadă și gheață. Anvelopa acoperă gama de mărimi 15-18 inch.

Michelin Crossclimate+

Michelin Pilot Sport 4 S este o gumă de înaltă performanță, care înlocuiește Pilot Super Sport. Producătorul afirmă că anvelopa oferă performanțe mult mai bune la frânare, atât pe uscat, cât și pe carosabil ud. Banda de rulare superioară este realizată dintr-un nou material hibrid, care favorizează aderența pe uscat. Iar partea interioară este făcută dintr-un amestec de siliciu și elastomeri, care îmbunătățește comportamentul pe ploaie. Noua anvelopă de înaltă performanță va fi disponibilă din februarie 2017 în 34 de dimensiuni, de 19 și 20 inch, adresându-se unor mașini sport și super-sport precum BMW M, Ferrari, Mercedes-AMG sau Porsche.

LĂSAȚI UN MESAJ