Ploaie, ceață, ninsoare, întuneric… Poziții, fază scurtă, fază lungă, lumini. Toamna și iarna zilele sunt din ce în ce mai scurte, iar apariția fenomenelor meteorologice specifice duc la o scădere a vizibilității pe drumurile publice. Prin urmare, sistemul de iluminare și semnalizare al mașinii trebuie să funcționeze perfect, a vedea și a fi vizibil în trafic fiind doi factori care contribuie decisiv la creșterea siguranței la volan, indiferent de condițiile de drum. Pe timp de noapte, de pildă, este important ca șoferul să vadă obstacolele cu suficient de mult timp înainte pentru a mai putea reacționa și evita în siguranță. În aceste condiții, fiecare metru poate fi decisiv și face diferența între un accident și evitarea acestuia. Verificați și folosiți fără rezerve luminile, inclusiv în oraș!

Un bec standard are o durată de viață de 700 de ore. Cu cât se apropie mai mult de această perioadă, cu atât intensitatea luminii scade. Este un proces lent, care nu poate fi observat cu ochiul liber. Dacă becurile au fost utilizate deja de peste un an, este recomandat ca acestea să fie schimbate. De asemenea, schimbul trebuie făcut în pereche, pentru că diferența de lumină între cele două este semnificativă și, în plus, cel neschimbat se poate arde oricând”, explică Tarek Hamed, Marketing Manager Central Europe la Lumileds, compania care produce lămpile auto Philips.

Becuri contrafăcute

Prețuri mici, ambalaje deteriorate sau indescifrabile. Pe piață există multe produse contrafăcute, a căror fiabilitate este departea de cea a produselor originale.  Cei de la Philips atrag atenția, de exemplu, că în cazul becurilor cu Xenon Philips, fiecare produs are un certificat de autenticitate în forma unui cod unic pe ambalaj, care poate fi verificat pe site-ul producătorului.

LEAVE A REPLY