Mărcile germane sunt, fără doar și poate, etalonul din segmentului mașinilor dedicate managerilor. După ce Mercedes-Benz a ridicat ștacheta în primăvara lui 2016 cu noua Clasă E, în decembrie, BMW și-a trimis atletul, Seria 5 G30, să-i conteste supremația. Cu stil!

La mai bine de nouă luni de la testul internațional al Clasei E, Lisabona ne-a primit din nou, însorită, pentru momentul de glorie al principalului rival: BMW Seria 5 G30. Încă de la prima vedere, noul model atrage printr-un design mult mai sportiv decât cel al concurenților, însă fără modificări majore față de generația anterioară, a șasea.

BMW 530d xDrive BMW 540i sDrive

Galerie foto: Noul BMW Seria 5 G30

Partea frontală, agresivă și puternică, este completată de o caroserie al cărei plafon plonjează abrupt către portbagaj creând impresia unui coupé. Acest detaliu, care la multe vehicule similare cauzează o lipsă de spațiu pentru pasagerii din spate, nu are efecte neplăcute. De altfel, deși nu pare, caroseria noului ”Cinciar” este ceva mai mare decât a generației anterioare, fapt ce asigură un spațiu interior de invidiat și un portbagaj generos. Culmea, grație utilizării pe scară largă a materialelor ultraușoare, această creștere a dimensiunilor nu a dus și la o majorare a greutăți. Ba chiar, a șaptea generație a Seriei 5 este mai ușoară, în medie, cu 100 de kilograme decât varianta anterioară.

Odată ajuns la volanul elegantului vehicul, încep însă „problemele”. Privești în jur și observi, în mare, cam aceeași dispunere a echipamentelor de comandă și control de la generațiile anterioare. Spun „în mare” pentru că, de fapt, aproape totul este nou sau, mă rog, modernizat. Sistemul iDrive, ajuns la a cincea generație, este completat de un ecran sensibil la atingere cu diagonala de 26,04 cm, pe care pictogramele pot fi aranjate după preferinţa fiecăruia. Sistemul poate fi operat cu ajutorul controller-ului cu touch, prin comandă vocală sau, chiar, prin gesturi.

BMW 540i g30

Apoi, imediat ce pornești motorul, pe lângă liniștea nefirească din habitaclu, observi uimit dimensiunile considerabile ale noului sistem HUD (HeadUp Display). Integral color, acesta are o suprafață cu 70% (!) mai mare decât versiunea anterioară și poate afișa semnele de circulaţie, lista de apeluri telefonice, posturile radio, piesele muzicale, instrucţiunile de navigaţie şi avertizările sistemelor de asistenţă.

GALERIE FOTO: NOUL BMW SERIA 5 G30

Dacă ai și curiozitatea de a afla care este sursa de sunet care îți încântă urechile, afli că BMW Seria 5 este dotat cu un sistem de sonorizare surround Bowers & Wilkins Diamond a cărui fidelitate îți dă impresia că te afli la Konzerthaus, în Viena. Toate detaliile menționate, la care se adaugă comutatoarele de pe volan, cer o perioadă destul de lungă de adaptare pentru oricine își dorește o astfel de mașină.

BMW 530d xDrive

Însă, dacă treci cu vederea complexitatea sistemelor din habitaclu și apeși pedala de acelerație, primul imbold este acela de a verifica dacă nu cumva ai urcat la bordul unei versiuni electrice. În ciuda accelerației fulminante, generate de propulsorul twin-turbo, cu șase cilindri, alimentat cu benzină, al versiunii 540i xDrive testate, zgomotul care pătrunde în habitaclu este aproape inexistent. În plus, colaborarea perfectă dintre propulsor și transmisia automată Steptronic cu opt trepte, face ca schimbarea rapoartelor să fie insesizabil de rapidă.

GALERIE FOTO: NOUL BMW SERIA 5 G30

Primele viraje scot în evidență distribuția bine gândită a maselor și sistemul adaptiv de direcție, care include și o punte-spate viratoare. În modul ”Sport”, mașina nu se înclină deloc și pare că rulează „ca pe șine”. Doar activarea modului ”Confort” generează un ușor balans contracarat rapid de amortizoarele controlate electronic și de barele antirului active.

BMW 540i

Deși ne-am fi dorit să tesatăm pe îndelete și noile sisteme de conducere autonomă aflate în componența vehiculului, timpul alocat de organizatori nu ne-a permis decât să verificăm modul în care „robotul” ascuns sub caroseria noului BMW Seria 5 păstrează banda de mers, fără intervenția șoferului, chiar și la viteze de autostrada, și frânează atunci când în față se află un vehicul mai lent. În acest caz, singura problemă este tendința mașini de a sta foarte aproape de partea din dreapta a benzii de rulare. Deși este un comportament logic, atunci când te afli pe a doua bandă a unei autostrăzi, iar pe prima rulează un camion, de exemplu, trebuie să ai nervii foarte tari pentru că mașina ta va trece la doar câțiva centimetri de acesta. Despre restul componentelor sistemului de conducere autonomă promitem să vorbim imediat ce mașina va ajunge la dealerii din România. Cum asta se va întâmpla peste doar câteva săptămâni, în februarie, așteptarea nu va fi deloc lungă.

Adversari

Mercedes E-Klasse
Audi A6
Jaguar XF
Maserati Ghibli
Lexus GS

Verdict RPM

+
ținută de drum, confort, spațiu interior, motoare eficiente, design sportiv

– 
asemănare prea mare cu Seria 7, timp mult necesar înțelegerii sistemelor de conducere autonomă

Date tehnice BMW 540i xDrive

Lungime:             4,935 m
Lățime: 1,868 m
Înălțime:              1,466 m
Portbagaj:           530 l
Motor:  2.998 cmc
Putere:  340 CP
Cuplu:    450 Nm
Tracțiune:            xDrive
Viteza maximă:  250 km/h (limitată)
Acc. 0-100 km/h:              4,8 s.
Consum mixt:     6,9 l/100km
Preț:      62.280 euro, TVA inclusă
(Transmisie: automată, 8 trepte)

LĂSAȚI UN MESAJ