Două categorii de bilete la concertul Scorpions din 12 iunie de la București sunt epuizate

0
1151

Cate 200 de locuri suplimentare la Tribună și Golden Ring, la cea mai tare experiență clasic rock a anului

Două dintre cele patru categorii de bilete (Tribună – 350 lei și Golden Ring- 270 lei) la concertul Scorpions din 12 iunie, de la București, au fost epuizate, anunță organizatorul Events (www.events.ro).

La cererea publicului aceste două categorii se suplimentează cu înca 200 de locuri fiecare. Aceste bilete, precum și celelalte două categorii, 190 lei (Gazon A) și 150 lei (Gazon B), se pot cumpăra începând de astăzi, 30 mai 2018, online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti).  

Puține trupe pot aduce la concerte un public atât de diferit ca Scorpions, public care știe versurile a cel puțin unei piese și care cântă la unison, din toată inima, Wind of Change. Noi generații de fani, probabil născute mult după anul în care se lansau Still Loving You sau Rock You Like a Hurricane, vor avea ocazia să își (re)vadă trupa preferată la București, pe 12 iunie, la Romexpo, în cadrul unui concert de colecție din cadrul Crazy World Tour, adus în România de Events (www.events.ro).

Scorpions este una dintre cele mai longevive trupe de rock din lume, cu peste 50 de ani de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, a căror muzică sună la fel ca în prima zi și demonstrează cu fiecare concert că plăcerea lor a crea muzică și de a o interpreta   este aproape de necrezut.

Livrând un Crazy World Tour, care îi va inspira pe toți cei cei prezenți, Scorpions vor readuce energia și emoția cu care și-au obișnuit fanii la toate concertele lor. Cinci decenii de muzică vor putea fi auzite într-o singură seară, la spectacolul ce se anunță exploziv.

În deschiderea mega show-ul uneia dintre trupele care fac  parte din istoria rock-ului mondial, vor cânta Compact B cu invitatul special Leo Iorga și Salamandra.

Despre Events: Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a căror misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este “de neuitat” iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele The Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith și Leonard Cohen, Pink Martini spectacolele Cirque du Soleil sau Sensation.

Pentru informații suplimentare puteți contacta: Alexandra Dinu, [email protected], 0722.233.114.

LĂSAȚI UN MESAJ