10 lucruri utile pe care ar fi bine să le ai mereu în mașină

0
1646

Petreci multă vreme la volan în fiecare zi, așa că este important să ai parte de o experiență cât se poate de confortabilă și liniștită, care să compenseze agitația pe care inevitabil ți-o provoacă traficul de la orele de vârf.

Tocmai din acest motiv, astăzi îți propunem o listă de zece lucruri practice și utile, pe care ar fi bine să le ții zi de zi în mașină (bineînțeles, pe lângă kitul auto obligatoriu, format din trusă medicală, stingător, vestă reflectorizantă și triunghiuri reflectorizante).

Încărcătorul auto pentru telefon

Un incarcator usb auto este unul dintre cele mai bune accesorii pe care le poți păstra în mașină. Nu de alta, dar parcă nu e prea plăcut să rămâi fără baterie la telefon tocmai când ai nevoie mai mare de el, nu-i așa? Îl folosești pentru GPS, pentru a asculta muzica preferată (trebuie doar să-ți conectezi mobilul la sistemul audio al mașinii), pentru nenumăratele aplicații care îți fac viața mai ușoară în trafic, dar și pentru a lua legătura cu cei cu care trebuie să stai de vorbă. Altfel spus, ar fi bine să fii în permanență conectat atunci când ești la volan, iar un încărcător auto este o garanție că nu vei rămâne descoperit la acest capitol.

Cabluri de pornire auto

Nu trăi cu iluzia că nu ți se va întâmpla niciodată să te lase bateria mașinii. Cel mai bine este să fii pregătit pentru orice situație, iar cablurile de pornire nu ar trebui să-ți lipsească vreodată din portbagajul mașinii. Dacă pornești la drum lung și te lasă mașina în mijlocul șoselei, o să-ți prindă bine să le ai la tine. Sigur, mai trebuie să și găsești pe cineva dispus să te ajute și să-ți dea curent de la mașina lui, dar, de regulă, solidaritatea între șoferi funcționează.

Un dispozitiv pentru situații de urgență

În magazinele de profil se găsesc dispozitive care te ajută să spargi geamurile mașinii și să tai rapid centura de siguranță în cazul ajungi să fii în pericol în mașină și nu te poți elibera. Ideal ar fi să nu fie nevoie să-l folosești vreodată, dar cel mai bine ar fi să-l păstrezi în buzunarul lateral de pe ușa șoferului pentru orice eventualitate.

Manometru pentru măsurarea presiunii în anvelope

Pentru a fi în siguranță la volan, este necesar, printre altele, și să verifici în mod constant starea anvelopelor. Tocmai din acest motiv, înainte de a porni la drum, este important să controlezi presiunea din ele și să te asiguri că sunt umflate corespunzător. În caz contrar, s-ar putea să observi că îți este foarte greu să manevrezi mașina.

Compresor auto

Și dacă tot am amintit de presiunea din anvelope, trebuie să știi că un alt dispozitiv pe care ar fi bine să-l păstrezi în portbagajul mașinii este compresorul auto. Cu ajutorul lui, poți rezolva rapid problema unui cauciuc dezumflat.
O roată de rezervă

Dacă ți se sparge cauciucul și faci o pană de toată frumusețea, compresorul nu va mai da randament, iar schimbarea roții e singura soluție.

Un kit de pană

Pentru a monta rapid roata de rezervă în caz că ți se sparge cauciucul, vei avea nevoie și un set format din cric hidraulic și cheie pentru prezoane. Cu ajutorul lor, poți schimba roata chiar și pe marginea drumului.

O lanternă

O lanternă este utilă în nenumărate situații, așa că ține-o și pe ea la îndemână. Dacă pornești la drum noaptea și trebuie să faci un popas pe undeva, îți va prinde bine să ai această sursă de lumină.

Bandă izolatoare

Un accesoriu folositor în foarte multe cazuri, banda izolatoare ar trebui păstrată în torpedoul mașinii tale în fiecare zi. Despre aceasta se spune că poate repara aproape orice, așa că nu se știe niciodată când îi vei găsi o utilizare.

O pătură

Un alt accesoriu esențial de păstrat tot timpul în mașină este pătura, pe care o poți folosi atunci când mergi la picnic. Sau pe post de husă în cazul în care transporți diferite obiecte. Și nici dacă te prinde iarna blocat în trafic nu o să-ți prindă rău să o ai în mașină. Atât de multe funcționalități!

Iar acum că mașina este complet echipată pentru aproape toate situațiile care pot apărea în trafic, nu ne mai rămâne decât să îți urăm… drum bun!

Sursa foto: Shutterstock.com

LĂSAȚI UN MESAJ