Dinamica şi emoţia intensă sunt elementele comune care au adus marca BMW aproape de Alexandru Tomescu şi de muzica pe care o împărtăşeste tuturor cu generozitate, indifierent de scenă. Celebrul violonist este primul artist din zona muzicii clasice românești care devine ambasador oficial al Automobile Bavaria Group, cea mai mare reţea de dealeri BMW din Europa centrală şi de sud-est.

În cadrul proiectului Friends of the Brand BMW, Alexandru Tomescu va conduce noul BMW Seria 4 Gran Coupé 420d xDrive M Sport, de culoare Negru Sapphire, echipat cu un motor diesel de patru clindri, cu o putere de 190 CP și tracţiune integrală. Pentru ocazii speciale, evenimente sau concerte, Alexandru Tomescu va avea la dispoziţie şi noul model BMW Seria 5.

5-alexandru-tomescu_bmw-seria-5

“Pasiunea pentru detaliu, dorinţa de a perfecţiona fiecare lucru până la limita sa superioară sunt doar două dintre coordonatele care m-au apropiat imediat de Automobile Bavaria. Este o bucurie şi o onoare să mă pot alătura acestei echipe axate pe performanţă. Am privilegiul de a fi primul artist din zona muzicii clasice care li se alătură şi abia aştept proiectele noastre comune viitoare,” a declarat Alexandru Tomescu.

“BMW Seria 4 Gran Coupe este o maşină care arată spectaculos din orice unghi ai privi-o. Sunt pur şi simplu impresionat de eleganţa şi rafinamentul fiecărui detaliu şi mai ales fascinat de sportivitatea tipică BMW. De fiecare dată când cânt la vioara Stradivarius am aceeaşi senzaţie de la volanul unei maşini cu foarte mulţi cai putere: o forţă uriaşă, care te poate propulsa în lumi la care nici nu gândeai că ai putea ajunge. Marea înţelepciune, atât în cazul unei viori, cât şi al unei maşini, este să ştii cum să gestionezi toată acea forţă”, a explicat Tomescu.

1-alexandru-tomescu_bmw-seria-4-gc-in-fata-casei-george-enescu

De la debutul său din 1983, artistul a susținut peste 1500 de concerte și recitaluri în 33 de țări, pe cinci continente şi este câștigător a numeroase premii naționale și internaționale la concursuri de muzică clasică. În 2007, în urma concursului organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Alexandru Tomescu a câştigat, pentru 5 ani, dreptul de a cânta la vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de patrimoniu naţional, categoria tezaur. Aceasta fusese anterior în posesia celebrului muzician Ion Voicu şi este considerată unul din cele mai bine conservate instrumente construite de Stradivarius. În 2013, Alexandru câştigă pentru a doua oară dreptul de a cânta la vioara Stradivarius Elder-Voicu, astfel că anul acesta s-au împlinit zece ani de când Alexandru poartă vioara Stradivarius Elder-Voicu prin toate colţurile lumii

“Ţin minte şi acum, de parcă ar fi fost ieri, cum primeam vioara Stradivarius la Ministerul Culturii şi primele concerte care au urmat, primele turnee. Nu ştiu dacă am reuşit să o aduc în faţa fiecărui cetăţean român, aşa cum mi-am propus, dar încă lucrez la acest proiect. Turneele Stradivarius, care de caţiva ani au luat o dimensiune internaţională, sunt exact materializarea acestei promisiuni. Nu mi-am propus să ofer publicului şlăgare sau piese uşor de ascultat pentru că eu cred că un artist trebuie să îşi asume şi un rol de educare a gustului publicului, de promovare a unor muzici incredibil de frumoase, dar prea puţin cunoscute la noi,” a spus Tomescu.

Artistul a creat o revoluţie în muzica clasică româneasca dovedind că poate îmblânzi orice formă de muzică, atunci când o cânţi unor oameni care ajung pe aceeaşi lungime de undă Automobile Bavaria Group cu tine. Totodată, Alexandru Tomescu s-a implicat în numeroase cauze umanitare sau sociale în România, cea mai recenta fiind salvarea de la dispariţie a casei din Mihăileni unde a copilărit George Enescu şi transformarea acesteia într-o şcoală pentru sprijinirea viitoarelor talente ale României.

Alexandru Tomescu este, de asemenea, ambasador al turismului românesc, începând din 2014, alături de Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Maia Morgenstern, Nadia Comăneci, Horia Tecău şi alte personalităţi marcante.

LĂSAȚI UN MESAJ