”Caii BMW M se vor curenta, dar nu în viitorul apropiat”
Când am aflat că putem discuta, ca de la pasionați pentru pasionați, cu Frank van Meel, la cea de-a 87-a ediție a Salonului Auto de la Geneva, am decuplat imediat electronica, în căutarea unor întrebări care să provoace derapaje controlate. Șeful temutei divizii BMW M a vorbit în exclusivitate pentru RPM despre trecutul, prezentul și viitorul celei mai puternice litere a alfabetului, ”M”, precum și despre conservarea emoției la volan, tipică BMW-urilor M, indiferent de evoluția inevitabilă către electrificare.
RPM: ”M” este cunoscută drept cea mai puternică literă din lume. În viitor, această putere va mai fi măsurată în cai putere sau în cai putere ”curentați”?
Frank van Meel: BMW nu se va abate de la filozofia sa. Va producere întotdeauna modele care să respecte pe deplin valorile diviziei M. Începând cu fabuloasele motoare aspirate, în patru și șase cilindri, și până în ziua de astăzi, filozofia M a fost întotdeauna aceeași. M este echivalentul emoției la volan și a plăcerii de a conduce. Dar, cum tehnologia evoluează, trebuie să ne uităm și către electrificare.
RPM: BMW a dat lovitura cu modelele electrice. Modelele BMW i și BMW iPerformance se bucură de un real succes. Cum vedeți această (r)evoluție din perspectiva M? Va exista loc pentru un model electric în universul M?
FvM: Când vorbim despre un M, vorbim despre cea mai rapidă mașină din clasa sa, o mașină dinamică, agilă… (zâmbește cu subînțeles)… Trebuie cai pentru a produce emoție! Când toate mașinile vor fi electrice, acest lucru li se va întâmpla și M-urilor. Caii M se vor curenta, dar nu în viitorul apropiat. În momentul de față, încă există un dezechilibru puternic al raportului putere/greutate în cazul electrificării, care nu se potrivește deloc cu filozofia din motorsport. Când bateriile, motoarele electrice și sistemele de răcire vor fi suficient de ușoare, își va face apariția și M-ul electric.
RPM: Există zvonuri despre un viitor BMW M5 hibrid. Luați în calcul un astfel de model din cauza normelor de poluare sau pentru un plus de putere? Ar putea fi interesantă o arhitectură hibridă, precum cea de la i8 (motor termic pe o axă și motor electric pe cealaltă), pentru un M?
FvM: Deocamdată, un M5 hibrid nu are sens. M-urile au fost, sunt și vor fi mașini pentru pasionații de condus, nu fac niciun compromis în ceea ce privește sportivitatea. Iar Project i pune accentul pe eficiență fără compromis. În momentul de față, sistemele electrice sunt prea grele pentru un M.
RPM: De-a lungul timpului, BMW M a scos sportive clasice și pure, precum M2, dar, de exemplu, a făcut și pasul către lux cu M760Li. Care este strategia M pentru anii următori? Ce noi teritorii va explora M? Dar M Performance? Credeți că ar exista loc pentru un BMW M X2? În cazul lui X4, v-ați limitat la versiunea M Performance. De ce?
FvM: M2 … (zâmbește cu gura până la urechi, își freacă involuntar mâinile)… Da, nu există senzație mai plăcută decât să te joci cu un M2 manual. Te dai de-a latul atât de ușor și controlabil… Să revenim, însă. Sunt multe modele BMW care nu au trecut prin atelierele M sau M Performance. M2 și M4 GTS sunt M-uri pure. Sunt cele mai bune exemple. Dar piața pentru modele M Performance a explodat și continuă să se mențină pe un trend ascendent puternic, iar specialiștii lucrează pentru a genera și mai multă emoție, indiferent de modelul ales.
RPM: Ați spus cumva că ”manuala” e mai distractivă decât DCT-ul sau ni s-a părut?
FvM: … (dă din cap afirmativ) … Cutia manuală nu e la fel de rapidă și de performantă ca DTC-ul, este mai grea, dar conferă senzații, te lasă să te joci cum vrei. În cazul M-urilor mari, precum M5 sau M6, manuala a dispărut, cererea tinzând către zero. Însă, când vine vorba despre M2, M3 sau M4, peste 40% din mașinile comandate sunt manuale. Cât timp va fi cerere, manuala nu va muri.
RPM: Ediția specială BMW M3 30 Years, poate, nu a creat emoția așteptată. Dar edițiile speciale modificate în profunzime, precum BMW M4 GTS, s-au transformat imediat în adevărați clasici în viață, prețurile cerute pe internet fiind aproape duble. Iar BMW M4 DTM Champion Edition este dezvoltat după aceeași rețetă de succes. Aveți în vedere dezvoltarea rețetei, crearea de noi ediții speciale?
FvM: Tradiția continuă și BMW nu se abate de la ADN-ul său. M4 GTS a demonstrat forța și emoția tradiției, așa că vom continua să facem modele speciale. Plăcerea de a conduce fără compromisuri nu are limite.