#PrimulContact: Test Drive Toyota C-HR Hybrid – Diamantul de fier și cele 20 de fațete hybrid

3
6814

Toyota s-a plictisit să fie doar marca fiabilă, deșteaptă și devreme acasă din grup. Își dorește să întoarcă și capete. Trăgând puțin cu ochiul la promotorul design-ului ”nebun” în clasa crossover-elor sub-compacte, Nissan Juke, dar și la seducătoarea Mazda CX-3, japonezii au închis în birou o echipă de samurai-artiști și nu a lăsat-o să iasă până n-a reușit să taie , probabil, cel mai spectaculos ”diamant de fier”. Mai mult, pentru a da un nou ton în segment, la 20 de ani de la introducerea tehnologiei hybrid pe piață, Toyota C-HR abandonează dieselul și este primul ”curentat” din clasă.

toyota c-hr hybrid

Galerie foto: Toyota C-HR Hybrid

Piața crossover-elor compacte din Europa este în plină explozie. Aproape că nu mai există constructor care să nu joace la această masă. Rav4 a fost pionier, dar, după primele două generații, mașina a crescut și Toyota s-a abținut să pună ceva în loc. A încercat ceva cu Urban Cruiser, dar nu i-a ieșit. Cu C-HR, însă, japonezii arată că țintesc sus, dimensiunile mașinii atentând chiar la Qashqai, Renault Kadjar sau Seat Ateca.

Prius-ul crossover-elor sub-compacte

Coupe High-Rider (C-HR –  în traducere liberă, ”coupe-ul cocoțat”) impresionează cu design-ul puternic și fațetat, care poate face gelos și un bombardier B-2 Stealth. Nu este nedetectabil de radar, însă, numai pe un colț de bară față, am pierdut șirul fațetelor atent șlefuite la opt. Iar despre spate, nici nu mai vorbim… Fiecare liniuță pare să definească mușchii unui atlet, de parcă ar alerga în WRC și nu într-o cursă urbană ecologică.

ANIVERSARE – Toyota Prius: 20 de ani de hybrid

toyota-c-hr-hybrid77

Tare i s-ar potrivi o versiune extremă, gen Juke Nismo, de +200 CP cu integrală. Până atunci, platforma TNGA a ultimului Prius animă C-HR-ul hybrid cu motorul termic de 1.8 litri / 98 CP, cu ciclu Atkinson, în timp ce motorul-generator electric scoate 72 CP. Puterea totală a sistemului Hybrid Synergy Drive (HSD) ajunge la 122 CP. Nu e rachetă, deși urletul de sub capotă, determinat la accelerări ferme de cutia de viteze cu viariație continuă, care scoate toate turele din unitatea termică, așa ar spune. Dar, nici moartea pasiunii.

GALERIE FOTO: TOYOTA C-HR HYBRID

toyota c-hr hybrid

ANIVERSARE – Toyota Prius: 20 de ani de hybrid

C-HR Hybrid se mișcă cu ușurință prin traficul urban, iar trecerea de la modul ”EV” (electric) la cel hybrid, când intră în scenă benzinarul, este imperceptibilă. Și, probabil, unul dintre cele mai importante aspecte este consumul. După circa 150 km în oraș, consumul s-a stabilizat undeva la 5.9 l/100 km – 6.1 l/100 km, autonomia cu cei 43 litri din rezervor sărind de 650 km. Adică, mai bine și mult mai eco decât un crossover similar cu diesel de 1.5-1.6 litri și putere echivalentă. Diesel-ul își ia revanșa însă la drum, unde oferă reprize mai bune, iar consumul hybrid-ului crește ușor.

Calitate și feedback distractiv

C-HR marchează și intrarea Toyota într-o nouă eră a design-ului și calității interioarelor. Simplitatea și aerul de utilitară de la Rav4 au fost uitate. Doar la ceasul cu cristale lichide, ca acum 20 de ani, nu s-a putut renunța. Iar faza lungă automată este operată de același buton care la Hilux spală farurile (în stânga volanului, în partea inferioară a bordului).

toyota-c-hr-hybrid121

Arhitectura planșei de bord și a habitaclului preia spectaculozitatea exteriorului. Ergonomia este la ea acasă, iar plasticul de tip fagure de pe fețele portierelor față sunt un exemplu de urmat în ceea ce privește utilizarea cu efect al unui material ieftin. Scaunele față cu design sport sunt confortabile și conferă un sprijin lateral bun. Iar display-ul sensibil la atingere al sistemului multmedia domină frumos interiorul, furnizând fel de fel de informații privind utilizarea energiei și stilul de condus. Din păcate, grafica nu este prea fericită și majoritatea sistemelor trebuie accesate cu tastele de pe volan și vizualizate pe ecran-ul mic dintre ”turometru” și vitezometru. Iar rezoluția camerei video pentru marșarier lasă mult de dorit. Atenție, mașina are cameră, dar nu și senzori de proximitate. Prin urmare, nu așteptați să bipăie când dați cu spatele, că va face… poc.

GALERIE FOTO: TOYOTA C-HR HYBRID

toyota-c-hr-hybrid154

Centrul de greutate jos al platformei Prius-ului, datorat în principal poziționării în podea a bateriilor, oferă C-HR-ului o ținută de drum fără cusur, în ciuda gărzii la sol de crossover. Virajele abordate mai în forță sunt bine primite, direcția oferind un feedback bun și un sentiment de agilitate. Iar suspensia confortabilă merge mână în mână cu stabilitatea.

ANIVERSARE – Toyota Prius: 20 de ani de hybrid

Adversari

Nissan Juke
Mazda CX-3
Opel Mokka X
Honda HR-V
Seat Ateca

Verdict

+

Design spectaculos, de concept; Stabilitatea datorată centrului de greutate jos; Direcție ușoară și destul de artificială, dar precisă; Interior stylish, cu materiale interesant alese; Consum de diesel mic în oraș

Vizibilitate redusă în spate, din cauza montanților ”C” ca de Porsche 911; Cameră de marșarier fără senzori de proximitate; Urletul de scuter al motorului în ture multe;

 

Date tehnice Toyota C-HR Hybrid

Lungime (mm)    4.360
Lățime (mm)       1.795
Înălțime (mm)     1.555
Ampatament (mm)           2.640
Greutate (kg)      1.455
Portbagaj (l)        377

Motor termic
– cilindree (cmc) 1.79
– putere (CP/rpm)             98/5.200
– cuplu (Nm/rpm)              142/3.600

Motor-generator electric
– putere (CP)       72
– cuplu (Nm)        163
– capacitate baterie (kWh)             1,3

Consum mediu (l/100 km)              3.8
Emisii CO2 (g/km)             86

 

3 COMENTARII

    • Va invitam sa mai cititi odata, cu mai multa atentie: ”După circa 150 km în oraș, consumul s-a stabilizat undeva la 5.9 l/100 km – 6.1 l/100 km, autonomia cu cei 43 litri din rezervor sărind de 650 km. Adică, mai bine și mult mai eco decât un crossover similar cu diesel de 1.5-1.6 litri și putere echivalentă. Diesel-ul își ia revanșa însă la drum, unde oferă reprize mai bune, iar consumul hybrid-ului crește ușor.” Multumim!

LĂSAȚI UN MESAJ