Mazda a încheiat 2016 cu o evoluție procentuală spectaculoasă a volumelor comercializate în România, livrând 1.583 de unități. Adică, cu 45% mai mult decât în 2015.

Creșterea a fost determinată în principal de SUV-ul de clasă mică CX-3, care a contabilizat 476 de unități (30% din totalul vânzărilor), podiumul fiind completat de Mazda3, cu 428 de unități, și de SUV-ul CX-5 cu 398 de unități.

Un alt model Mazda care a convins în 2016 a fost roadster-ul MX-5. Deținătorul recordului pentru cel mai vândut roadster din toate timpurile a ajuns anul trecut la cea de-a 4 generație, printr-o transpunere originală a limbajului KODO, sufletul mișcării, în realitate. Anul acesta va urma versiunea MX-5 RF, cu acoperiș metalic, care amintește de stilul decapotabilelor de tip targa.

LĂSAȚI UN MESAJ