RPM a fost la Barcelona pentru a testa în premieră noua Mazda3. Japonezii descriu simbioza care se devoltă de-a lungul timpului între un jocheu și calul său de curse drept ”Jinba Ittai”. Mazda a introdus acest concept în lumea cailor putere cu roadster-ul MX-5, care este considerat o extensie a personalității șoferului pe șosea, și, acum, îl promovează mai departe, până în clasa compactă.

La trei ani de la divorțul de platforma lui Ford Focus și  îmbrățișarea tehnologiei Skyactiv, alături de filozofia de design KODO – ”Sufletul mișcării”, cea de-a treia generație Mazda3 a primit un fel de facelift. De ce ”un fel”? Pentru că noutățile sunt mai mult intestine, sub capotă. Design-ul este încă atât de reușit, încât modificările se rezumă la redesenarea oglinzilor exterioare, accentuarea unei linii a calandrului, regândirea arhitecturii interioare a farurilor, pentru a primi tehnologie LED, și două noi culori – Gri Machine, nuanță premium cu un efect vizual spectaculos, și Albastru Eternal. Iar la interior, cei de la Mazda au mai accentuat filosofia centrată pe șofer.

mazda3 2017

Noul volan în trei spițe oferă o priză mai bună și, important, în funcție de echipare, poate fi încălzit. Aici, la Barcelona, unde acum sunt 16-17 grade Celsius și soare, în timp ce Bucureștiul se scaldă la 4-5 grade Celsius în plumburiu de toamnă-iarnă, opțiunea pare neinteresantă, dar când temperaturile scad sub zero este o binecuvântare pentru degete. Head Up Display-ul a ajuns în ”era color”, instrumentarul este mai ușor lizibil, iar tunelul central a fost decongestionat, prin adoptarea frânei de mână electrice.

mazda3 facelift

Diesel prietenos cu buzunarul

Nu am bătut drumul până la Barcelona doar pentru a sta la soare și a trece în revistă câteva schimbări minore, ci, mai ales, pentru a testa mult-așteptatul motor diesel mic de la Mazda, care să nu mai pună problemele 2.2-ului de 150 CP la impozit. Luându-se după ”turmă” (1.5 dCi, 1.6 dCi, 1.6 TDI, 1.6 CDTi, etc.), japonezii au dezvoltat și montat sub capota Mazda3 un propulsor SkyActive-D de 1.5 litri, care dezvoltă 105 CP la 4.000 rpm și un cuplu maxim de 270 Nm între 1.600 – 2.500 rpm.

Sigur, herghelia nefiind mare nu zburdă cu cele 1.260 kg în spate. Până la 100 km/h, nu prea se simte nevoia de mai mult, de ajutor fiind și cutia manuală în șase trepte, etajată bine și cu o timonerie impecabilă. Dar pe Coasta Dourada, pe drumul de coastă virajat către Tarragona, de exemplu, ar fi fost buni cel puțin 15-20 CP în plus, pentru a urca rampele destul de abrupte sau a ieși mai sportiv din viraje. Și aceeași nevoie își face apariția și pe autostradă, la accelerările de la 90-100 km/h, pe care le-am efectuat pentru a simula o depășire pe șosea. Altfel, Mazda3 SkyActive-D 1.5 CD 105 n-are nicio problemă să ruleze constant la 130-150 km/h, în contextul unui consum prietenos, de 5.0-5.2 litri/100 km.

Mai mult, motorașul diesel impresionează prin ”muțenie” și echilibru. Adică, nu trăncăne nici la rece, nici în ture, iar vibrațiile obișnuite de diesel mic aproape că nu se simt. Nici măcar la pornirile succesive în trafic ale sistemului Start/Stop standard! Explicația: Natural Sound Smoother, o inovație ce reduce detonațiile specifice motoarelor diesel, și tehnologia Natural Sound Frequency Control, complementară celei dintâi, care atenuează trei benzi de frecvență unde apar zgomote în cazul motoarelor diesel.

mazda3 sedan
Prețurile hatchback-ulului și ale sedan-ului sunt identice, indiferent de echipare. Excepție face hatch-ul G100 Emotion, care pornște de la 15.390 euro, TVA inclusă.

De asemenea, în testul instrumentat pe drumurile sinuoase din jurul capitalei Cataloniei, am văzut la treabă și sistemul G-Vectoring Control. GVC este un sistem care se referă la controlul dinamicii mașinii prin corelarea datelor primite de la motor, transmisie, șasiu și caroserie. Concret, acesta variază cuplul motor pentru a optimiza încărcarea pe fiecare roată.

Concluzia e că Mazda3 stă foarte bine pe drum și răspunde prompt la manevre. Dar, dacă ar fi să alegem, am opta pentru benzina de 2.0 litri și 120 CP (de la 17.490 euro, TVA inclusă), care e mai ieftină decât diesel-ul CD 105 la același nivel de echipare (19.290) și oferă plăcere de a conduce pe o plajă largă de turații, chiar dacă consumă, în medie, cu circa 2 litri / 100 km în plus.

Date tehnice Mazda3 Sport 1.5 CD105

Lungime (mm) 4.470
Lăţime (mm) 1.795
Înălţime  (mm) 1.450
Ampatament (mm) 2.700
Greutate (kg) 1.265
Putere (CP/rpm) 105 / 4.000
Cuplu (Nm/rpm) 270 / 1.600-2.500
Accelerație 0-100 km/h (s) 11
Viteză maximă (km/h) 186
Consum mediu (l/100 km) 3.8
Emisii CO2 (g/km) 99

 

Verdict

+

Motor diesel silențios și lipsit de vibrații, stabilitate, direcție cu feedback bun, tinonerie impecabilă, design

Zgomot aerodinamic și de rulare destul de pronunțat, sistem de navigație lipsit de intuitivitate, plastic glossy în jurul butoanelor geamurilor față

Adversari

Ford Focus, Opel Astra, Renault Megane, Volkswagen Golf, Peugeot 308

LĂSAȚI UN MESAJ