Cinci dintr-o lovitura – Volkswagen Golf VII facelift

0
2526

Dupa patru ani de cariera, Volkswagen a operat un facelift celei de-a saptea generatii a celui mai de success model al sau, Golf, de la “A” la “Z” – 2 usi, 4 usi, GTI, GTE si Variant. Desi cu ochiul liber nu prea se observa multe schimbari, designerii rezumandu-se la a retrasa discret cate linii, constructorul se lauda cu un update major. De ce? Pentru ca Golf VII facelift este primul model compact care ofera comenzi prin gesturi, ca la BMW Seria 7, iar sub caroseria clasica au fost inghesuite o multime de tehnologii noi.

volkswagen-golf-vii-facelift-4

“Discover Pro”, varful de gama al sistemelor de infotainment, dispune de un ecran tactil de 9.2 inch, care face corp comun cu Active Info Display (12.3 inch), o alta noutate pentru Golf, si, in premiera in “clasa Golf”, anumite functii pot fi accesate prin intermediul gesturilor. Daca simulezi un swipe in aer, meniul orizontal se misca in stanga sau dreapta, pentru a putea schimba, de exemplu, postul de radio.

De asemenea, Active Info Display ofera cinci profiluri – Classic, Consumption & Range, Efficiency, Performance & Driver si Navigation. Daca soferul alege profilul Navigation, de exemplu, vitezometrul si turometrul se muta pe marginea ecranului, pentru a face mai mult loc in mijloc pentru harta. Iar in cazul versiunii GTI, grafica Active Info Display foloseste culoarea rosie pentru contrast, in timp ce la GTE, Golf-ul plug-in, este folosit albastrul.

VW a inlocuit intreaga gama de sisteme de infotainment cu o noua generatie MIB (Modular Infotainment Matrix), fara a le schimba denumirile de la Golf VII. Toate au un design nou si ecrane mai mari, intre 6.5 inch si 9.2 inch.

Noi motoare TSI si un DSG cu 7 trepte

VW “Golf 7.5” dispune de o noua generatie de motoare pe benzina TSI. 1.5 TSI Evo dezvolta 150 CP si are Active Cylinder Management (ACT – sistem ce activeaza/dezactiveaza cilindri in functie de sarcina). Propulsorul va fi urmat de o versiune BlueMotion de 130 CP. Apoi, Golf VII GTI facelift urca la 230 CP, in timp ce GTI Performance se lauda cu 245 CP. Gradual, cutia de viteze cu dublu-ambreiaj DSG cu 6 trepte va fi inlocuita de un DSG cu 7 trepte.

Golf 7.5 renunta la Xenon

Pentru cele cinci noi versiuni Golf, VW a proiectat noi blocuri optice fata. In standard vor fi oferite faruri cu halogen si lumini diurne LED. Iar in lista de optionale, locul Xenoanelor este luat de faruri full-LED. Stopurile LED sunt standard pe toate modelele.

volkswagen-golf-vii-gti-facelift-8

LĂSAȚI UN MESAJ