Un bec standard cu halogen are o durată de viață de aproximativ 1.000 de ore de funcționare constantă. Adică, dacă luăm în calcul o utilizare medie de două ore pe zi, un bec ”moare” după maximum trei ani. Mai mult, testele realizate de specialiști au arătat că viața becurilor este influețată și de sistemul electric al mașinii, și de vibrațiile sau șocurile suferite la rulare, pe finalul duratei de viață un bec având o luminozitate de maximum 70% față de cea inițială. Ceea ce, pe drumurile publice, se traduce printr-o vizibilitate mai scăzută și o rază de iluminare mai mică.

Prin urmare, cum în anotimpul rece farurile sunt mult mai mult solicitate, ziua fiind mai scurtă, iar ploile, ceața și ninsorile, mai frecvente, specialiștii Philips recomandă schimbarea preventivă a becurilor pentru creșterea siguranței pe drumurile publice. De asemenea, pentru vizibilitate optimă, trebuie schimbate becurile ambelor faruri, nu numai cel care s-a ars.

Din punctul de vedere al șoferului, degradarea farului se produce atât de încet încât nu este sesizabilă, iar atunci când se arde un far, cel mai probabil șoferul oprește la cea mai apropiată benzinărie pentru a înlocui doar farul ars. Din acest moment, mașina este echipată cu două becuri diferite din punct de vedere tehnic, cel vechi fiind deja pe finalul duratei sale de viață și având o luminozitate și o intensitate mai scăzute.

“Sistemul de iluminare al mașinii joacă un rol important în ceea ce privește siguranța pe drumurile publice și toate verificările tehnice trebuie să includă obligatoriu și o verificare a acestui sistem. Philips se implică activ în campanii de siguranță rutieră și recomandarea de a schimba preventiv becurile în această perioadă vine pe fondul creșterii numărului de accidente din cauza lipsei de vizibilitate și a condițiilor meteo specifice cu ploi și ceață mai frecvente”, a explicat Dragoș Ciocârlan, Business Development Manager pentru România, Bulgaria și Ungaria la Lumileds.

LĂSAȚI UN MESAJ