Nava-amiral a producătorului din Ingolstadt nu a venit cu schimbări majore la exterior. Noua generație a păstrat un design conservator, însă la capitolul tehnologie limuzina excelează. Traffic Jam Pilot ajută șoferul, sistemul gestionând singur startul de pe loc, accelerația, virarea și frânarea pe autostrăzi la rularea în coloană cu viteze de până la 60 km/h. Remote Parking Pilot este sistemul care permite parcarea autonomă fără să fie obligatorie prezența șoferului la volan, iar Remote Garage Pilot oferă aceleași funcții, acesta controlând virarea, accelerarea, frânarea și direcția.