Un nou sezon, un nou regulament, acelasi castigator. Ramas fara volan dupa iesirea Volkswagen din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Sebastien Ogier, cvadruplul campion mondial, a ales Ford M-Sport si s-a impus cu Fiesta WRC in primul raliul al anului, la Monte-Carlo. Pe locul doi s-a clasat Jari-Matti Latvala, la volanului unei Toyota Yaris WRC. Iar pe trei a urcat Ott Tanak tot pe Fiesta WRC. Dupa problemele lui Thierry Neuville, favoritul primelor probe, primul Hyundai a venit pe patru, cu Dani Sordo in scaun.
Inceputul raliului n-a fost usor pentru Ogier. Neuville a castigat primele speciale, iar francezul de la Ford a pierdut peste 43 de secunde in cea de-a treia speciala, dupa ce s-a urcat pe un morman de zapada, terminand abia pe opt. Pana la sfarsitul primei zile insa, Ogier a recuperat, clasandu-se pe doi, la 45,1 sec. in spatele lui Neuville.
In cea de-a doua zi, pilotul Hyundai si-a marit avansul. Dar Ogier a recuperate imediat dupa ce rivalul sau a rupt o suspensie, care l-a costat peste 47 de minute. Ogier a terminat ziua cu un avans de 47,1 sec. fata de Ott Tanak, iar Latvala, fostul coechipier al lui Ogier la Volkswagen, a venit pe trei, la peste doua minute. Pana la sfarsitul Raliului Monte-Carlo, Latvala a reusit sa-l devanseze pe Tanak, obtinand locul doi pentru Toyota.
Foto: J.Ree Photography / Red Bull Contentpool