Noul Porsche 919 Hybrid are o sarcină dificilă anul acesta. Prototipul pentru Le Mans, cu o putere totală a sistemului de aproximativ 900 CP (662 kW), a fost complet reconstruit, iar Porsche își propune să obțină trei victorii cu el: Cursa de 24 de ore de la Le Mans (17-18 iunie), precum și titlurile din clasamentul constructorilor și cel al piloților, în cadrul Campionatului Mondial de Anduranță FIA WEC, pentru al treilea an consecutiv, după 2015 și 2016.
„Fiecare dintre cele nouă curse de anduranță reprezintă o provocare (…) Încrederea este cerința de bază; șase ore de pilotat printre atâtea mașini, din diferite categorii, fiecare deplasându-se cu viteze diferite, fac fiecare cursă imprevizibilă – și, de multe ori, doar câteva secunde separă câștigătorul de restul concurenților. Cu o durată de patru ori mai mare decât a celorlalte curse, Le Mans este punctul culminant al campionatului. Această cursă de 24 de ore împinge la limită atât piloții, cât și mașinile. În sezonul 2017, la LMP1, categoria cu cel mai înalt grad de dificultate, Toyota este un adversar puternic, pe care îl vom înfrunta cu un Porsche 919 Hybrid meticulos îmbunătățit și cu o echipă de șase piloți de top“, a declarant Fritz Enzinger, vicepreședinte LMP.
Modelul Porsche 919 Hybrid 2017 include o serie de inovații, în special în ceea ce privește
aerodinamica, șasiul și motorul cu ardere internă. „Pentru sezonul 2017, 60%-70% din vehicul este reconstruit (…) Conceptul de bază al 919 Hybrid încă oferă posibilitatea de a optimiza prototipul în cel mai mic detaliu și de a-i crește, încă și mai mult, eficiența. Monococa a rămas neschimbată din 2016, însă am analizat potențialul de optimizare al tuturor celorlalte componente și, în majoritatea cazurilor, am adus îmbunătățirile necesare“, a explicat Andreas Seidl, liderul echipei, care ocupă, în continuare, funcția de director tehnic.
Noi reguli aerodinamice
Reglementările tehnice pentru Campionatul Mondial de Anduranță FIA WEC 2017 impun limitări suplimentare în ceea ce privește dimensiunile unor componente ale caroseriei care influențează aerodinamica. Pentru a crește siguranța, noile măsurători reduc deportanța prototipurilor LMP1, fapt care, la rândul său, scade viteza vehiculelor la viraje. Pe baza noilor specificații și concluzii pe partea de dezvoltare, inginerii Porsche au construit două pachete de aerodinamică complet noi pentru 919 Hybrid.
Primul pachet de aerodinamică este conceput special pentru Le Mans. Pentru a atinge viteza maximă pe porțiunile extrem de lungi în linie dreaptă, designul se concentrează pe minimizarea rezistenței la înaintare. Cel de-al doilea pachet compensează pentru un nivel mai ridicat de rezistență aerodinamică, cu o deportanță mai mare, pentru porțiunile cu multe viraje.
Un obiectiv major pentru ingineri a fost să proiecteze partea din față a vehiculului, astfel încât să fie mai puțin sensibilă din punct de vedere aerodinamic. „În 2016, partea din față a vehiculului a acumulat mici cantități de cauciuc răzuit de pe suprafața pistei”, a explicat Seidl, adaugand ca „acest cauciuc s-a depus pe caroserie și a afectat echilibrul vehiculului. Am analizat acest fenomen și am optimizat componentele de caroserie în cauză.”
Comparând profilul frontal al prototipului 919 din acest an cu cel din anul precedent, se observă imediat pasajele mai înalte, mai late și mai lungi ale roților. Din lateral, ies în evidență noul canal care se întinde de la monococă la pasajul roților, împreună cu prizele de aer din spate, pentru radiatoare,
reconstruite.
Sistemul de propulsie
Transmisia pe puntea față și spate, motorul cu ardere internă, motorul electric și sistemele de recuperare a energiei au fost, toate, optimizate, dar principiul de bază din spatele sistemului de propulsie este neschimbat. Puntea spate este antrenată de un motor V4, de 2.0 litri, cu ardere internă, extrem de compact, care dezvoltă 500 CP. Două sisteme diferite de recuperare a energiei – un sistem de recuperare a energiei la frânare pe puntea față și un sistem de recuperare a energiei din gazele de evacuare – alimentează o baterie litiu-ion, care, la rândul lor, alimentează un motor electric, capabil să genereze, la nevoie, un plus de putere de peste 400 CP pe puntea față.
Prototipul 919 Hybrid, dezvoltat în Weissach, este singurul prototip care poate recupera energie atât în timpul accelerării, cât și la frânare. Aproximativ 60% din energia recuperată provine de la KERS (Kinetic Energy Recovery System), de la frânele punții față. Restul de 40% este generat de sistemul de recuperare a energiei din gazele de evacuare. Aproximativ 80% din energia recuperată la frânare este transformată imediat în energie de propulsie. Dacă motorul cu ardere internă ar fi nevoit să livreze această energie suplimentară, ar trebui să genereze o putere mai mare cu peste 100 CP (74 kW), ceea ce ar crește consumul de carburant al prototipului 919 cu peste 20%. La Le Mans, acest lucru ar însemna un litru în plus de combustibil la fiecare tur de circuit.
Un alt avantaj al sistemului de recuperare extrem de eficient este acela că îi permite prototipului 919 să funcționeze cu frâne mai mici și mai ușoare – un aspect ce reduce nu doar greutatea, ci și rezistența aerului, deoarece frânele mai mici necesită mai puțin aer pentru răcire.