Vitara și noul SX4 dublează vânzările Suzuki în România

0
1262
suzuki sx4

Suzuki a înregistrat o creștere de 116% a înmatriculărilor pe primele 9 luni din 2016. Cu 1.067 vândute, Vitara a depășit cifra totală a vânzărilor Suzuki România pentru aceeași perioadă a anului trecut. Iar în numai o lună de la lansare, SX4 a urcat pe locul doi, cu 150 de comenzi. Următoarele modele clasate sunt Swift (97 unități), Celerio (32 unități), Jimny (20 unități) și Baleno (17 unități). Prin urmare, cota de piață Suzuki a urcat de la 1,4% la 2,05%, conform datelor DPRCIV.

Interesul pentru Vitara a crescut foarte mult, fiind un model cu un raport preț-calitate excelent. În plus, gama de motorizări și numeroasele posibilități de echipare au făcut din acest model un best-seller pentru cel de-al doilea an consecutiv de la lansarea sa pe piața din România. În plus, am înregistrat un număr foarte mare de comenzi și pentru noul SX4 care a fost lansat în luna septembrie în România și sunt sigur că și acest model se va bucura de un succes comercial important”, a declarat Alin Radu, director general Suzuki România.

La creșterea vânzărilor din primele nouă luni ale anului au contribuit și deschiderea de patru noi dealeri: Dab Auto Serv ( București), Autohaus Huber (Deva), Atp Motors Ro ( Baia Mare) și Express Motors (Bistrita), ridicând numărul rețelei la 22 de dealeri în orașele București, Ploiești, Pitești, Brașov, Timișoara, Cluj, Iași, Constanța, Brăila, Tg Mureș, Deva, Arad, Oradea, Suceava, Brăila, Bacău, Rm. Vâlcea și Baia Mare.

Avem o rețea de dealeri competitivă și putem oferi clienților o gamă completă de modele concepute atât pentru nevoile urbane, dar și pentru a satisface dorința de aventură a celor care vor să evadeze din cotidian. Am îmbunătățit serviciile post vânzare, iar modelele Suzuki vin cu o garanție de 5 ani făra limită de kilometri. Toate aceste servicii au contribuit în primul rând la creșterea satisfacției clienților și, implicit, a vânzărilor”, a continuat Alin Radu, director general Suzuki România.

Text: Roxana Habina

LĂSAȚI UN MESAJ