#VacanțePeRoți – Krabi, Thailanda: Ruea Hang Yao și Phad Thai, la ΔT = 30°C

0
112

Când în România temperaturile exterioare ajung să concureze cu cele din congelator, iar natura golașă abia respiră sub gheață și zăpadă, plajele umbrite de cocotieri, aventurile în fascinanta lume subacvatică și sfârâitul pe grătar al creveților uriași par un vis îndepărtat și un coșmar pentru contul din bancă. Greșit. Cu un buget sensibil egal cu cel destinat unei vacanțe de zece zile la schi în Poiana Brașov, poți aștepta să cadă nucile de cocos coapte pe coastele însorite ale Thailandei, în plină iarnă, la o diferență de temperatură (ΔT) de peste 30 de grade Celsius.

Era zece dimineața iar, de la răsărit, termometrul abia reușise să urce câteva gradații peste -15 grade Celsius. Bagajele stăteau cuminți lângă ușă, burdușite inclusiv cu echipament de snorkeling, costume de baie și creme pentru plajă. Le înghesui în portbagaj și bag cheia în contact, încălzesc bujiile, dau la automat. Diesel-ul dă să pornească, trepidează haotic vreo 15 secunde, dar nimic. Mai încerc, însă nu reușesc decât să vlăguiesc bateria. Înghețase motorina. Cum nu e camion, n-am putut s-o încălzesc cu feștila aprinsă pe dedesubt, așa că am fugit la aeroport cu un taxi. Noroc cu un prieten, căruia i-am putut lăsa gecile cu puf de gâscă și ni le-a și adus la întoarcere. Doar nu era să le folosim la 28-30 de grade Celsius și soare arzător. Ar fi fost ca și cum am fi mers la Cercul Polar în slip. Decolăm. După circa șase ore, avionul a aterizat lin în Doha, Qatar. Sunt 17-18 grade Celsius, ca să nu fie șocul prea mare. Având o escală de vreo opt ore și viză de Qatar (pasagerii Qatar Airways cu escale mari pot aplica gratuit, economisind circa 50 $), am luat un autobuz până în centru – circa 3 $ / persoană. Am ajuns până la Muzeul de Artă Islamică, ne-am plimbat pe faleză, am făcut câteva fotografii și ne-am oprit în zona Souq Waqif, a bazarului, pentru a degusta câteva arome orientale.

Timpul a zburat și, aproape, că ne-am trezit la destinație, în Krabi, pe coasta vestică a sudului Thailandei, scăldată de Marea Andaman. Formalitățile pentru obținerea vizei au decurs destul de repede, având toate actele prezentate pe site-ul mae.ro, și, în nici 20 de minute, m-am trezit la volanul aflat pe partea greșită (dreapta) a unei Toyota Vios. Ce am pățit și cum am răzbătut traficul colorat de tuk-tuk-uri pentru a descoperi adevărata Thailandă, nu pe cea încercuită de gardul unui resort all-inclusive, am povestit în materialul anterior. Acum, a venit rândul câtorva detalii și ponturi despre plajele și locurile vizitate.

Test Drive EXCLUSIV Toyota Vios E 1.5 VVT-i: Logan-ul din Chachoengsao și volanul pe partea greșită

TOP 3 plaje în zona Krabi

Întâmplător și cu noroc, hotelul ales (unul de trei stele, cu o cameră imensă, de 44 mp, curat și la un preț ce concurează cu Vama Veche) a fost la doi pași de Klong Muang Beach. Până la sfârșitul vacanței, după ce le-am luat la rând, cu mașina, pe cele din top-urile TripAdvisor și LonelyPlanet, am declarat-o cea mai frumoasă din zonă. E foarte lungă, lată, are zone umbroase, la reflux apa nu „fuge“ zeci de metri și… e aproape goală. Pe locul doi, se află Tubkaak Beach sau Tup Kaek, o altă plajă romantic de liniștită, situată la nord de Klong Muang și la sud de Ao Thalane, în vecinătatea Parcului Național Hat Nopparat – Mu Koh Phi Phi. Cum pentru mine drumeția se termină în apropierea locului până la care ai acces cu mașina, îi cred pe cuvânt pe cei care s-au cățărat circa 2,5 ore până la Khao Ngon Nak Viewpoint, zis și Dragon Crest, pentru a admira o panoramă unică a provinciei Krabi. Iar pe ultima treaptă a podiumului am așezat Nopparat Thara Beach. Limba de nisip ce scoate nasul de sub apă la reflux, pentru a face legătura între două insulițe, e interesantă, însă nu prea poți să te bucuri de apă. Se retrage foarte mult și, pentru a-ți ajunge la genunchi, trebui să mergi peste o sută de metri către larg.

Foarte frumoasă este și plaja din Ao Nang, dar este destul de îngustă, nu găsești pic de umbră și este plină de bărci, Ao Nang fiind unul dintre principalele puncte de plecare în mini-croazierele cu longtail boats (tradiționalele bărci cu „coadă lungă“ thailandeze) sau șalupele de viteză. În sudul plajei, în fața resort-urilor, este o zonă mai liniștită, în care ambarcațiunile nu au acces. Railay Beach are și ea un exotism aparte, însă accesul se poate face numai cu barca.

Secretele Mării Andaman

Plaje cu nisip fin, apă albastră-verzui, peștișori colorați, stânci spectaculoase, care domină luciul mării creând peisaje unice în lume, formațiuni calcaroase sculptate de natură în stil extraterestru. Marea Andaman este un adevărat paradis pentru iubitorii de frumos, romanticii incurabili și pasionații de snorkeling sau diving. Apa nu e la fel de clară ca în Marea Roșie și nici flora și fauna atât de bogate, însă peisajele sunt într-adevăr unice.

hong-island

Pentru a le gusta pe îndelete, vă recomand mini-croazierele private sau semi-private cu longtail boat (Ruea Hang Yao), nu să vă înghesuiți cu alte 30 de persoane pe un speed boat. Oferte găsiți la tot pasul, însă nu cumpărați din prima. Luați cât mai multe pliante, solicitați detalii și comparați-le. Încercați să negociați și nu vă feriți de barcagiii particulari. Mergeți pe plaje mai puțin populate, precum  Klong Muang sau Tubkaak, unde fluxul de potențiali clienți nu e atât de mare.

Mini-croazierele clasice au ca destinații Koh Poda, Koh Gai (Chicken Island), Koh Tub, Koh Mors au Hong Island. Însă, dacă vă înțelegeți, barcagiul poate ancora longtail-ul și în alte locuri mai puțin frecventate, unde încă mai există câțiva corali și o viață marină mai bogată.

gen-6

Sigur, până la final, trebuie să ajungeți și pe renumita insulă Phi-Phi (localnicii pronunță „Pi-Pi“). Dar, nu vă așteptați să fie ca în filmul „Plaja“. Adică, este, însă Di Caprio lipsește, iar plaja de vreo 200 metri este asaltată concomitent de sute de turiști și zeci de bărci.

Spectacolul gusturilor și al aromelor

Pe lângă peisajele și ospitalitatea renumită a locuitorilor Thailandei, supranumită pe drept și „Țara zâmbetului“, mai este ceva care atrage ca un magnet turiștii din toate colțurile lumii: mâncarea. Bucătăria thailandeză este unanim considerată printre cele mai bune din lume, reușind un echilibru complex și perfect al celor cinci gusturi fundamentale: acru, dulce, sărat, amar și iute. O dovadă în acest sens o constituie și includerea a patru preparate thailandeze într-un top 50 al celor mai bune mâncăruri din lume, top realizat de CNN acum câțiva ani. Iar în fruntea topului s-a așezat, prin votul participanților, Massaman curry, considerat un fel de rege al curry-urilor.

Altfel, răsfățați-vă cu creveți de toate dimensiunile și cu explozia de arome pe care doar galangalul, frunzele de kaffir lime și lemongrass-ul le pot oferi, cu sucurile fresh de mango, ananas și alte fructe exotice, dar și cu delicioasa înghețată de cocos.

Buget orientativ

– fresh de fructe exotice pe plajă       1-1,5$ / 400-500 ml
– street food    2-3$ / porție
– fructe de mare (restaurant)  5-12$ / porție
– bere (magazine/bar) 1-4$ / 0.5 l
– benzină         0,7-0,8$ / l
– tuk-tuk          2-3$ / cursă în stațiune
– mini-croazieră „4 Islands“   de la 12-15$ / pers.
– mini-croazieră „Hong Island“         de la 10-12$ / pers.
– Phi-Phi cu speed boat          de la 15-20$ / pers.

LEAVE A REPLY