În timp ce majoritatea constructorilor încearcă, în ultima vreme, să-și creeze o imagine de marcă distinctă și unitară, în premieră, Skoda merge contra curentului. Facelift-ul binemeritat operat celei de-a treia generații a best-seller-ului Octavia, care a apărut în 2013, nu aduce nici cu Superb, nici cu SUV-ul Kodiaq, nici cu Fabia/Rapid. Cel puțin la partea frontală, la nivelul farurilor, cehii au schimbat liniile trasate de Jozef Kaban, care aminteau de conceptul VisionD din 2011, grefând blocuri optice cu patru “ochi”, în stilul mai bătrânelor Mercedes E-Klasse (W212, 2009 – 2016) și Lexus GS (S190, 2006 – 2011). Design-ul este interesant, dar rupt de restul gamei.

Pe lângă farurile care pot primi și tehnologie full-LED, emblema mărcii a devenit mai marcantă, secțiunea frontală având mai multă forţă, fiind mai lată şi cu un caracter şi mai puternic. În spate, facelift-ul s-a limitat la redesenarea ușoară a blocurilor optice și a parașocului. Noutăți importante sunt, însă, pe partea de tehnologie și dotări.

Spațiul interior al Octaviei III și-a păstrat locul printre cele mai generoase din clasă. Dar habitaclul a fost adus la zi în ceea ce privește sistemele de asistentă, conectivitate și infotaintment. De exemplu, toate cele patru sisteme multimedia (Swing, Bolero, Amundsen şi Columbus) au  ecrane capacitive, care răspund chiar şi la atingerile uşoare.

skoda-octavia-3-4

Sistemul Columbus dispune de un display de 9,2 inch, iar sistemul-vârf de gamă oferă hotspot WiFi şi, dacă se doreşte, inclusiv un modul de card SIM cu viteză LTE pentru conexiunea ultra-rapidă de internet. De asemenea, Octavia III facelift dispune şi de soluţii de conectivitate de ultimă oră. Skoda Connect este compus din Infotainment Online şi CareConnect (disponibil pentru toate versiunile de echipare, cu excepţia versiunii G-TEC).

Octavia “patru faruri” face un pas înainte și în privinţa sistemelor de asistenţă, cu tehnologii care până în prezent au fost oferite doar în clasa medie. Când mașina este folosită, de pildă, pentru remorcare, asistentul pentru remorcă preia controlul direcţiei, când automobilul se deplasează încet, în marşarier. Iar sistemul de protecţie pentru pietoni completează funcţia Front Assist. De asemenea, asistentul pentru parcare a fost optimizat. Cu ajutorul  radarului din spate, sistemele Blind Spot Detection şi Rear Traffic Alert permit schimbarea în siguranţă a benzilor de rulare şi ajută la ieşirea în marşarier din locurile de parcare. Iar camera video retrovizoare afişează zona din jurul maşinii pe ecranul de la bord.

Octavia III facelift beneficiază de aceeași gamă de motorizări cu performanţe ridicate şi consum redus de combustibil – 5 motoare TSI şi 4 motoare TDI. Capacitatea cilindrică a acestor motoare este între 1,0 şi 2,0 litri, iar plaja de puteri începe cu 63 kW (84 CP) şi se încheie cu 135 kW (184 CP). Pentru aproape toate motoarele versiunii actualizate a modelului este disponibilă o transmisie automată, cu dublu-ambreiaj, DSG, cu 6 sau 7 trepte, suplimentar faţă de transmisia manuală.

Tracțiunea integrală se poate asocia cu motoarele 1,8 l TSI şi 2,0 l TDI. Iar o dotare deosebit de atractivă este sistemul opţional de control adaptiv al şasiului (DCC), care îi permite şoferului să seteze caracteristicile direcţiei şi ale suspensiei, fiind disponibile modurile Comfort, Normal şi Sport.

LĂSAȚI UN MESAJ